Administrație Publică
Departamentul de Administraţie Publică (DAP) al Universităţii Babe-Bolyai a fost creat în anul 1996 pe baza unor proiecte internaţionale finanţate de Uniunea Europeana (Tempus) şi Statele Unite ale Americii. DAP a reprezentat înca de la început o excepţie între celelalte şcoli de administraţie publică din România, în principal deoarece a implementat, cu sprijinul partenerilor occidentali, o abordare interdisciplinară în studiul administraţiei publice. DAP are în prezent trei linii de studiu (studii universitare şi IDD) în limbile română, maghiară şi germană (ultimele doua linii de studiu menţionate se adresează minorităţilor naţionale, care în baza dreptului de a studia în limba maternă, doresc să urmeze o cariera în domeniul administraţiei publice), situaţie unică în Romania până în prezent.
In cadrul DAP, studentii pot studia materii precum Finante si bugete publice, Elemente de drept civil, Sisteme administrative comparate, Managementul resurselor umane, Managementul administratiei publice, Etica si administratia publica, Managementul organizatiilor nonguvernamentale si altele.
Comunicare și Relații Publice
Catedra de Comunicare si Relatii Publice face parte din cele patru catedre ale Facultatii de Stiinte Politice si Administrative si este cea mai „tânara” dintre acestea. În anul 1999 se simtea tot mai mult nevoia înfiintarii unei specializari de Comunicare si Relatii Publice în cadrul Universitatii Babes-Bolyai datorita cerintelor pietei. Practic cei care au înfiintat specializarea comunicare si relatii publice în U.B.B. au fost un grup de cadre didactice din cadrul facultatii, acest lucru întâmplându-se în anul 2000. Specializarea Comunicare si Relatii Publice s-a dezvoltat sub umbrela catedrei de jurnalism a aceleiasi facultati, iar catedra a fost înfiintata în anul 2003.
Obiectivele vizate de sectia noastra sunt urmatoarele:
· Pregatirea unor specialisti competenti în domeniul Comunicarii si al Relatiilor Publice.
· Promovarea acestei profesii si consolidarea prestigiului ei în societate. În acest sens, urmarim:
-sa atragem un numar cât mai mare de tineri spre aceasta specializare si sa le oferim un bagaj consistent de cunostinte teoretice si practice;
-sa sensibilizam factorii de decizie din mediile economice, politice si administrative în privinta necesitatii de a apela la specialisti ai comunicarii, pentru dezvoltarea durabila a institutiilor pe care le conduc.
· Orientarea ferma spre necesitatile pietei muncii, pentru a asigura sanse reale de încadrare profesionala absolventilor nostri.
· Colaborarea intensa cu facultati de profil din România si din strainatate, pentru a crea un sistem coerent de învatamânt, în conformitate cu standardele internationale, fixate prin Declaratia de la Bologna.
Pentru realizarea acestor obiective, propunem studentilor un plan de învatamânt, în alcatuirea caruia intra si materiile Comunicare Politica, Comunicare Publicitara, Relatii publice sectoriale – organizatii neguvernamentale, Tehnici si instrumente în relatiile publice si în publicitate, Etica si legislatie în comunicare si în relatiile publice si altele.
Jurnalism
Departamentul de Jurnalism este una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ superior de profil din Transilvania, funcţionând în cadrul FSPAC din 1993. În prezent există trei linii de studiu: română, maghiară, engleză şi germană.
Pe baza cunoştiintelor şi competentelor generale şi de specialitate dobândite, absolvenţii secţiei noastre pot opta pentru numeroase profesii conexe comunicării mediatice, sociale şi publicitare.
Curicula include cursuri, seminarii, cursuri practice şi ateliere, pentru disciplinele obligatorii şi opţionale, precum Mass Media si Institutiile Publice, Fotojurnalism, Jurnalism Radio, Jurnalism de Televiziune, Jurnalism European, Montaj de televiziune, Jurnalism online.
Publicitate
Aceasta specializare este afiliata catedrei de Comunicare si Relatii Publice, propunand materii precum Comunicare Publicitara, Comunicare Publica, Societate si Mass-Media, Publicitate online, Publicitate si Arta etc.
Științe Politice
Departamentul nostru a fost primul din ţară specializat pe predarea Ştiinţelor Politice după 1989. Înfiinţat în 1992, în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Departamentul de Ştiinţe Politice a devenit parte din Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării în 1995.
Noi considerăm că Ştiinţele Politice la UBB au 3 caracteristici unice.
1. Încercăm să înţelegem problemele lumii contemporane (globalizarea, terorismul, migraţia, încălzirea globală, provocările diversităţii culturale şi religioase) din perspectiva ştiinţelor politice şi a dreptului sociologiei, psihologiei, economiei, relaţiilor internaţionale, antropologiei şi statisticii.
2. Studiem aceleaşi materii care se predau si la universităţile străine prestigioase, dobândind cunoştinţe, şi abilităţi practice.
3. Comunicăm şi dezbatem interactiv la cursuri şi seminarii – veţi avea un cuvânt de spus în ce şi cum învăţaţi
În departamentul nostru se oferă cursuri în multe sub-domenii ale Ştiinţelor Politice, precum Teoria Politică, Metode de Cercetare în Ştiinţele Politice, Relaţii Internaţionale, Politică Comparată, Libertati publice in Romania etc.
Specializările, extensiile universitare și liniile de studii
1. Specializarea: Administraţie Publică
Domeniul: Ştiinţe Administrative
Forma de învatamânt: – zi, 3 ani, linia de studiu: română;
- învatamânt deschis la distanta (IDD) 3 ani, linia de studiu: româna
2. Specializarea: Comunicare şi Relaţii Publice
Domeniul: Ştiinţe ale Comunicării
Forma de învatamânt: – zi, 3 ani, linii de studiu: româna, maghiara, germana
- învatamânt deschis la distanta (IDD) 3 ani, linia de studiu: româna
3. Specializarea: Jurnalism
Domeniul: Ştiinţe ale Comunicării
Forma de învatamânt: – zi, 3 ani, linii de studiu: română, maghiară, germană, engleză
- învatamânt deschis la distanta (IDD) 3 ani, linia de studiu: româna
4. Specializarea: Publicitate
Domeniul: Ştiinţe ale Comunicării
Forma de învatamânt: – zi, 3 ani, linia de studiu: româna
5. Specializarea: Ştiinţe Politice
Domeniul: Ştiinţe Politice
Forma de învatamânt: – zi, 3 ani, linii de studiu: româna, maghiara, engleza
- învatamânt deschis la distanta (IDD) 3 ani, linia de studiu: româna
6. Specializarea Administraţie publică – extensie Facultatea de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării – Satu Mare
Domeniul: Stiinte Administrative
Foma de învatamânt:- zi, 3 ani, linia de studiu: româna, maghiara
- învatamânt deschis la distanta (IDD) 3 ani, linia de studiu: româna
7. Specializarea Administraţie publică – extensie Facultatea de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării – Bistriţa
Domeniul: Stiinte Administrative
Forma de învatamânt : – zi , 3 ani, linia de studiu: româna
- învatamânt deschis la distanta (IDD) 3 ani, linia de studiu: româna
8. Specializarea Administraţie publică –extensie Facultatea de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării - Sfântu –Gheorghe
Domeniul: Stiinte Administrative
Forma de învatamânt : – zi, 3 ani, linia de studiu: română, maghiară
- învatamânt deschis la distanta (IDD) 3 ani, linia de studiu: română, maghiară